Scriitor american născut în Portland, Maine, SUA, celebru prin romanele sale horror ecranizate aproape în totalitate. Cu toate că este cunoscut mai ales pentru acest gen literar, a scris şi drame cum ar fi "The Green Mile" (Culoarul morţii), "The Shawshank Redemption" (Închisoarea îngerilor) sau "Secret Window" (Fereastra secretă) toate ecranizate.
Debutul a fost în 1973, cu romanul Carrie. A scris cîteva lucrări sub pseudonimul Richard Bachman ("Thinner", "The Running Man", "Blaze").
Este, de asemenea, autorul unei povestiri al cărei subiect principal este misterul ("Colorado Kid"), precum şi al unor cărţi non-fiction, cea mai cunoscută fiind "On Writing: A Memoir of the Craft", tradusă şi la noi ("Misterul regelui: Despre scris") şi pe care v-o recomand cu toată inima, mai ales dacă doriţi fie şi numai să vă încercaţi condeiul pentru a scrie proză.
Cel mai recent roman al său este "Duma Key", apărut în 2008.
Mai jos aveţi cîteva extrase din "Misterul regelui: Despre scris" care tronează pe biroul meu la vedere şi pe care le recitesc iar şi iar.
Scrisul, la fel ca orice altceva ce vrei să faci cu seriozitate şi dăruire, reprezintă ceva care nu este niciodată perfect pentru că poate fi îmbunătăţit în permanenţă. Cînd ajungi să îţi spui că ceea ce ai scris este perfect, atunci e cazul să te apuci de altceva. Mai ales dacă eşti scriitor amator.
Regula de bază a vocabularului: foloseşte primul cuvînt care-ţi vine în minte, dacă e potrivit şi colorat.
Fără vocabular împopoţonat şi cuvinte lungi („John a întîrziat doar cît să se cace”, NU „John a zăbovit îndeajuns cît să înfăptuiască un act de excreţie”).
Verbe la diateza activă, nu pasivă („Scriitorul a aruncat frînghia”, NU „Frînghia a fost aruncată de scriitor”).
Un NU hotărât adverbelor. Drumul către iad e pavat cu adverbe („Pune-l jos! strigă el”, NU „Pune-l jos! strigă el ameninţător”).
Paragraful, nu fraza, este unitatea de bază a scrisului – locul în care începe coerenţa şi unde cuvintele au şansa să devină mai mult decît simple cuvinte.
Scriitor evreu american născut în Rusia, de mare succes şi prolific, cunoscut în special pentru lucrările sale science-fiction şi pentru cărţile de popularizare a ştiinţei.
Cea mai faimoasă lucrare este seria Fundaţia, pe care a combinat-o mai târziu cu alte două serii ale sale, seria Imperiului Galactic şi seria Roboţilor.
Iniţiatorul faimoaselor Legi fundamentale ale roboţilor:
1. Robotul n-are voie să pricinuiască vreun rău omului sau să îngăduie, prin neintervenţie, să i se întîmple ceva unei fiinţe umane.
2. Robotul trebuie să asculte poruncile omului, dar numai atunci cînd ele nu contrazic Legea 1.
3. Robotul trebuie să-şi apere existenţa, dar numai atunci cînd grija de sine nu contrazice Legea 1 sau Legea 2.
A fost un cunoscut astronom şi astrobiolog american, faimos şi pentru acţiunile sale de popularizare a ştiinţei. Pionier al exobiologiei şi promotor al programului SETI - Search for Extra-Terrestrial Intelligence.
Dintre cărţile sale reamintim: "OZN - o dezbatere ştiinţifică" , "Marte şi mintea omenirii", "Comunicarea cu inteligenţe extraterestre", "Creierul lui Broca" şi romanul SF "Contact".
Când tu însuţi faci o descoperire - chiar dacă eşti ultimul om de pe pământ care vede lumina - nu vei uita niciodată acest lucru.
Imaginaţia ne va purta, de multe ori, spre lumi care nu au existat niciodată. Dar fără ea, nu vom pleca nicăieri.
Undeva, ceva incredibil aşteaptă să fie aflat.
Universul nu trebuie să fie în armonie perfectă cu ambiţia umană.
Dacă ne dorim să credem că stelele răsar şi apun pentru noi, că noi suntem motivul pentru care există Universul, ştiinţa ne face cumva un deserviciu deziluzionându-ne trufia?
Cine suntem? Descoperim că trăim pe o planetă insignifiantă a unei stele banale, pierdută într-o galaxie ascunsă într-un colţ uitat al unui univers în care există mai multe galaxii decât oameni.
Postări cu eticheta ‘oameni’
Lucrurile simple
Septembrie 14th, 2011 | 
Author: Nu ignora niciodată lucrurile simple, neimportante, pe care ai tendinţa să le treci cu vederea. Lucrurile complicate se nasc din acumularea lucrurilor simple rămase nelămurite. Nimic nu este complicat prin definiţie. Devine astfel prin interconectarea elementelor simple.
Posted in 
Tags: 
Demiurgul cel nou
Prin vara lui 1996 mă aflam la nici trei ani de cînd viaţa mea o luase pe un drum nou, pe care la acea vreme îl vedeam dezastruos şi încă luptam să mă obişnuiesc cu ideea. Şi am trăit acest moment în care am vrut să gîndesc grandios şi grandoman. Şi am făcut-o!
N-am ajuns să iau locul Demiurgului dar, într-un fel sau altul, am reuşit să devin propriul demiurg. Şi încă mă perfecţionez.
****
Având ocazia de a mă găsi la frontiera dintre viaţă şi moarte, am simţit sublima metamorfozare prin trecerea lentă în inconştienţă, o inconştienţă unde tot ceea ce ţinea de agonie, cu toate tentaculele ei, începea să se estompeze şi să se transforme într-un extaz nebunesc ce-mi dădea senzaţia că nu eu eram acela care se prăbuşea în neant, ci neantul se prăbuşea în mine, făcându-mă să mă simt asemeni unui demiurg care, deşi are posibilitatea să creeze o lume nouă, pur şi simplu nu vrea să o facă.
Read the rest of this entry »
Fata cu ochi albaştri
Povestirea aceasta am scris-o în urmă cu mai bine de 7 ani. Este viziunea (încă) SF a unei situaţii de viaţă reale. Cele două personaje sunt, de asemenea, reale iar relaţia dintre ele a fost la fel de reală. Nimic complicat, nimic filozofic sau pretenţios. Doar o stare de fapt şi nişte sentimente, ambele văzute dintr-un unghi puţin… diferit
****
Motto: În timp ce maşinile devin mai umane, trebuie să avem grijă ca noi să nu devenim mai inumani. (din serialul TV The Outer Limits)
Se spune că spitalele sunt locuri în care nu poate exista fericirea fiindcă aici se întâlneşte doar boală şi suferinţă iar „vindecarea“ nu este altceva decât privilegiul de a mai apuca ziua de mâine oferit unora. Zâmbetul lor forţat, udat de lacrimile prelingându-se pe obraji nu înseamnă deloc fericire, ci doar finalul delirant al luptei disperate de a mai rămâne agăţaţi de viaţă fie şi pentru o clipa. O luptă al cărei învingător nu este întotdeauna omul.
Read the rest of this entry »
