Scriitor american născut în Portland, Maine, SUA, celebru prin romanele sale horror ecranizate aproape în totalitate. Cu toate că este cunoscut mai ales pentru acest gen literar, a scris şi drame cum ar fi "The Green Mile" (Culoarul morţii), "The Shawshank Redemption" (Închisoarea îngerilor) sau "Secret Window" (Fereastra secretă) toate ecranizate.
Debutul a fost în 1973, cu romanul Carrie. A scris cîteva lucrări sub pseudonimul Richard Bachman ("Thinner", "The Running Man", "Blaze").
Este, de asemenea, autorul unei povestiri al cărei subiect principal este misterul ("Colorado Kid"), precum şi al unor cărţi non-fiction, cea mai cunoscută fiind "On Writing: A Memoir of the Craft", tradusă şi la noi ("Misterul regelui: Despre scris") şi pe care v-o recomand cu toată inima, mai ales dacă doriţi fie şi numai să vă încercaţi condeiul pentru a scrie proză.
Cel mai recent roman al său este "Duma Key", apărut în 2008.
Mai jos aveţi cîteva extrase din "Misterul regelui: Despre scris" care tronează pe biroul meu la vedere şi pe care le recitesc iar şi iar.
Scrisul, la fel ca orice altceva ce vrei să faci cu seriozitate şi dăruire, reprezintă ceva care nu este niciodată perfect pentru că poate fi îmbunătăţit în permanenţă. Cînd ajungi să îţi spui că ceea ce ai scris este perfect, atunci e cazul să te apuci de altceva. Mai ales dacă eşti scriitor amator.
Regula de bază a vocabularului: foloseşte primul cuvînt care-ţi vine în minte, dacă e potrivit şi colorat.
Fără vocabular împopoţonat şi cuvinte lungi („John a întîrziat doar cît să se cace”, NU „John a zăbovit îndeajuns cît să înfăptuiască un act de excreţie”).
Verbe la diateza activă, nu pasivă („Scriitorul a aruncat frînghia”, NU „Frînghia a fost aruncată de scriitor”).
Un NU hotărât adverbelor. Drumul către iad e pavat cu adverbe („Pune-l jos! strigă el”, NU „Pune-l jos! strigă el ameninţător”).
Paragraful, nu fraza, este unitatea de bază a scrisului – locul în care începe coerenţa şi unde cuvintele au şansa să devină mai mult decît simple cuvinte.
Scriitor evreu american născut în Rusia, de mare succes şi prolific, cunoscut în special pentru lucrările sale science-fiction şi pentru cărţile de popularizare a ştiinţei.
Cea mai faimoasă lucrare este seria Fundaţia, pe care a combinat-o mai târziu cu alte două serii ale sale, seria Imperiului Galactic şi seria Roboţilor.
Iniţiatorul faimoaselor Legi fundamentale ale roboţilor:
1. Robotul n-are voie să pricinuiască vreun rău omului sau să îngăduie, prin neintervenţie, să i se întîmple ceva unei fiinţe umane.
2. Robotul trebuie să asculte poruncile omului, dar numai atunci cînd ele nu contrazic Legea 1.
3. Robotul trebuie să-şi apere existenţa, dar numai atunci cînd grija de sine nu contrazice Legea 1 sau Legea 2.
A fost un cunoscut astronom şi astrobiolog american, faimos şi pentru acţiunile sale de popularizare a ştiinţei. Pionier al exobiologiei şi promotor al programului SETI - Search for Extra-Terrestrial Intelligence.
Dintre cărţile sale reamintim: "OZN - o dezbatere ştiinţifică" , "Marte şi mintea omenirii", "Comunicarea cu inteligenţe extraterestre", "Creierul lui Broca" şi romanul SF "Contact".
Când tu însuţi faci o descoperire - chiar dacă eşti ultimul om de pe pământ care vede lumina - nu vei uita niciodată acest lucru.
Imaginaţia ne va purta, de multe ori, spre lumi care nu au existat niciodată. Dar fără ea, nu vom pleca nicăieri.
Undeva, ceva incredibil aşteaptă să fie aflat.
Universul nu trebuie să fie în armonie perfectă cu ambiţia umană.
Dacă ne dorim să credem că stelele răsar şi apun pentru noi, că noi suntem motivul pentru care există Universul, ştiinţa ne face cumva un deserviciu deziluzionându-ne trufia?
Cine suntem? Descoperim că trăim pe o planetă insignifiantă a unei stele banale, pierdută într-o galaxie ascunsă într-un colţ uitat al unui univers în care există mai multe galaxii decât oameni.
Libertatea
Luni, 31 August 2009 | 
Autor: Libertatea este un subiect luat în discuţie de o categorie largă de oameni, începînd cu filosofi şi politicieni, ajungînd pînă la elevi de liceu şi chiar de şcoală generală. Fiecare vede însă libertatea în felul său, conform vîrstei şi pregătirii pe care o are, ori, pur şi simplu, conform cerinţelor de natură materială şi/sau spirituală.
Sunt oameni care se pot simţi liberi atunci cînd au tot ce îşi doresc şi oameni care se pot simţi liberi doar atunci cînd se roagă. Crearea climatului pentru un tip de libertate interioară sau altul este, pe plan individual, esenţială, pentru că libertatea cea mai viabilă este acea libertate în cadrul căreia un individ se simte cu adevărat liber. Desigur, libertatea individuală stă în subordinea libertăţii instituită de legile unui stat sau altul. De aici apar controversele cu privire la respectarea libertăţii interioare a fiecărui individ (care este, de fapt, libertatea individuală) de către legile aplicate într-un stat sau comunitate oarecare.
Este clar că libertatea legală nu poate respecta în totalitate libertatea interioara şi nu sunt puţine cazurile în care, obiectiv vorbind, dreptul la această libertate interioară, pe care fiecare îl are de cînd se naşte şi pînă moare, este încălcat. Un exemplu concludent poate fi cel al unui criminal. Suntem cu toţii de acord că el trebuie condamnat, dar, în acest fel, statul, respectiv comunitatea, îi lezează libertatea interioară. Căci este posibil ca acel om să se simtă liber atunci cînd ucide.
Astfel, ajungem la cumpătarea de care omul, ca “trestie cugetatoare”, trebuie sa dea dovadă şi la non-ataşamentul faţă de scopuri şi dorinte de care vorbeşte Epictet în Manualul. A face din împlinirea libertăţii interioare un scop sine qua non poate însemna încălcarea unui drept mult mai important: dreptul la viaţă. Începem să înţelegem utilitatea libertăţii legale, care este aceea de a proteja, libertate care mai depinde şi de capacitatea individului de a înţelege că ceilalţi au aceleaşi drepturi ca şi el şi că nu le poate nesocoti exercitîndu-şi dreptul la libertatea interioară prin punerea în pericol a drepturilor celorlalţi. Într-o clasificare generală, libertatea s-ar putea împărţi în două mari categorii:
1)Libertatea fizică
2)Libertatea spirituală
Despre libertatea fizică nu voi mai vorbi, căci în ea se reflectă anumite efecte ale exercitării libertăţii individuale de care am vorbit ceva mai devreme.
Din cadrul libertăţii spirituale, cea mai controversată parte este aceea a libertăţii în faţa lui Dumnezeu, a liberului arbitru cum mai este numită de filosofi. În această privinţă, părerile filosofilor au fost mereu contradictorii. Dacă Metodiu de Olimp considera că omul s-a născut liber şi că a avut de la început puterea de a se supune sau nu voii lui Dumnezeu, în schimb Nietzsche consideră liberul arbitru cel mai ticălos dintre toate artificiile teologilor, menit sa facă omenirea “răspunzătoare”.
Este, într-adevăr, destul de greu să alegi între o părere sau alta, pentru că şi unul şi celălalt pot avea la fel de bine dreptate. În cazul lui Metodiu de Olimp se poate argumenta că, dacă n-am fi avut liberul arbitru, Dumnezeu ne-ar fi pedepsit şi pentru cea mai mică prostioară pe care am fi făcut-o. În cazul lui Nietzsche se poate aduce ca argument ceea ce spun preoţii, că trebuie să ne asumăm păcatele. Cu alte cuvinte suntem liberi, dar trebuie să plătim un tribut pentru această libertate. Adică un mod, subtil ce-i drept, prin care Dumnezeu – luînd de bun ceea ce spun preoţi – ne cere ceva în schimb. Astfel ca deja cunoscutul “cere şi ţi se va” da s-ar transforma în “cere şi ti se va da, cu condiţia ca şi tu să dai ceea ce îţi cer eu”. Aşadar, totul ar fi un fel de troc spiritual – Dumnezeu iţi acordă liberul arbitru în schimbul promisiunii că îţi vei asuma păcatele pe care, eventual, le-ai face – şi nicidecum o faptă divină, un dar al lui Dumnezeu.
Personal cred că liberul arbitru nu este deloc ticălos, atîta timp cît rămîne sub jurisdicţia lui Dumnezeu şi nu este folosit de tagma preoţilor ca arma, ca mijloc de acuzare împotriva omului pentru unele acţiuni ale sale, mai mult sau mai puţin păcătoase, pe care Dumnezeu le-a lăsat la latitudinea acestuia. Dacă liberul arbitru ne-a fost lăsat de divinitate cine sunt preoţii să-l confişte şi să-l ţină pentru tîrguială?!
Scris în 
Tags: 